Fundația Superbet a fost prezentă la cea de a 21-a ediție a evenimentului “Iluminare în roz"

Începand cu 2020, Fundația Superbet, ca sponsor principal al Fundației Renașterea,  își arată sprijinul față de eroinele care au invins cancerul de sân, iluminând în roz una dintre frumoasele clădiri ale capitalei.


Ziua de 1 Octombrie este o zi emblematică pentru noi, fiind ziua în care toată atenția noastră se îndreaptă către tragerea unui semnal de alarmă important pentru sănătatea tuturor femeilor.

Prevenția este cea mai bună metodă pentru a-ți menține o stare cat mai buna a sănătății sau de a afla la timp daca exista o problema, pentru a interveni inainte de a fi prea tarziu. Evenimentul “Iluminare în roz” are ca prim scop readucerea preventiei în atenția femeilor de pretutindeni.

Începând cu ora 19:00, am fost prezenți în fața clădirii fostei Banci Marmorosch din Centrul Vechi al Bucurestiului, pentru a urmări spectacolul de lumini destinat eroinelor care au învins una dintre cele mai periculoase maladii ale momentului. Completată de solidaritatea participanților, culoarea roz a căpătat o puternică însemnătate, fiind un mesaj de susținere destinat tuturor femeilor aflate în lupta cu această boală.

Ne-am strâns în număr mare!

Prezența Fundației Superbet s-a făcut simțită și prin numărul mare de participanți la evenimentul pregatitor al „Iluminarii in Roz”, anume cursa RACE FOR CURE, organizata cu acelasi scop, cel al luptei impotriva cancerului mamar. Ca si in 2020, echipa Fundatiei Superbet a fost cea mai numeroasa.

Lipsa timpului este o problemă cu care toți ne confruntăm, însă susținem cu tărie că sănătatea e mai presus de toate, iar un control periodic ar trebui să existe în programul oricărei femei.

Din păcate, mult prea multe femei întâmpină  si probleme financiare sau locuiesc prea departe de un spital sau pur si simplu nu au educatia medicala necesara, fapt care le împiedică să-și asigure un control periodic pentru a preveni complicațiile medicale. Aici ne-am asumat misiunea de a fi SuperEroi și am reușit, alături de Fundația Renașterea, să le asigurăm o parte din sprijinul necesar, prin intermediul campaniilor realizate.

SuperAmbasadorii și-au arătat susținerea

Ediția acestui an a „Iluminarii in Roz” a fost găzduită de cunoscuta prezentatoare Andreea Esca, iar în rândul personalităților participante s-au numărat și SuperAmbasadorii noștri, Ana Maria Popescu (Brânză) și Cătălin Moroșanu. Campionii noștri au ținut câte un discurs despre importanța prevenției față de cancerul mamar și au trimis un îndemn clar către toate femeile. “Duceti-va la medic și aveți grijă de propria sănătate”

Primii în rândul donatorilor!

Ne place să fim primii și când vine vorba de ajutorul oferit către ceilalți, motiv pentru care Fundația Superbet a fost principalul susținător al evenimentului „Iluminare în roz”, având in 2021 cea mai mare contribuție financiară în realizarea acestui proiect in Romania.

Mai mult, voluntarii echipei Superbet au donat si anul acesta, ca si in 2020, cea mai mare suma de bani pentru a ajuta femeile aflate în imposibilitatea de a-și asigura un control medical periodic.  

Impreuna cu ei, cu acesti inimosi voluntari, suntem cu un pas mai aproape de a ne atinge scopul, acela de a trage un semnal de alarmă pentru femeile de pretutindeni:

Mergi la medic! Cancerul se extinde daca nu faci nimic. Fiecare zi conteaza. Un simplu control iti poate salva viata !